Urologie

Urologia este specialitatea ce se ocupă de diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor sistemului reno-urinar masculin și feminin (rinichi, uretere, vezică urinară, uretră) și de sistemul reproductiv masculin (testicule, vas deferent, vezicule seminale, prostată și penis).

Abordarea medicală a unor afecțiuni urologice  (infecții urinare, hipertrofie benignă de prostată, calculi/litiază renală) este combinată cu remedierea chirugicală a anomaliilor congenitale sau a unor cancere în sferă genito-urinară. Totodată, urologia pune accent pe investigarea incontinenței urinare, disfuncțiilor sexuale, a infertilității masculine, putând analiza chiar și disfuncții ale copiilor.

Vă oferim urmatoarele servicii:

  • Consultații de specialitate
  • Ecografie (testicole/prostată/rinichi/ aparat urinar)
  • Recomandări terapeutice

Consultațiile sunt oferite de

Dr. Filip ALEXEI
Medic Specialist urologie

AFECȚIUNI DES ÎNTÂLNITE:

 Incontinența urinară la femei

Una dintre problemele foarte neplăcute cu care se confruntă majoritatea femeilor la un anumit moment în viața lor, este incontinența urinară. Primul pas în vindecarea acestei afecțiuni este informația. Orice femeie care suferă din cauza pierderii controlului asupra vezicii urinare trebuie să afle care sunt cauzele acestei probleme și posibilele tratamente. Deși este o problemă jenantă pentru multe femei, incontinența nu trebuie să vă oprească să vă bucurați de viață.

Incontinența este definită ca pierderea ocazională și necontrolată de urină. Incontinența urinară înseamnă că din anumite motive, ați pierdut controlul asupra vezicii urinare și că, din această cauză, simțiți o nevoie stringentă de a merge la baie și aveți scăpări involuntare de urină pe parcursul zilei. Pierderea de urină apare în special la femei deoarece aparatul sfincterian al vezicii urinare este mai slab, fiind susținut la femei doar de musculatura perineală.

În cazul în care suferiți din cauza unui anumit tip de incontinență, este necesar să vă prezentați la medicul urolog deoarece această afecțiune nu se vindecă de la sine și dacă nu este tratată poate cauza probleme și mai mari de sănătate. O infecție urinară netratată poate afecta în timp uretra, vezica și rinichii.

 Varicocel

 Varicocelul reprezintă o dilatare a venelor testiculare, deseori pe partea stângă a scrotului și cu o frecvență mai mare la adolescenți. El afectează bărbații cu vârsta între 15 și 25 ani.

Varicocelul poate fi idiopatic (fără cauză cunoscută) sau secundar unei compresiuni venoase.

Afecțiunea este localizată la nivelul:

  • venei testiculare interne
  • plexului venos pampiliform (grup venos anterior) care drenează sângele de la testicul și capul epididimului, vărsându-se apoi în venele spermatice, dreaptă și stângă. Pe partea dreaptă, vena spermatică se varsă în vena cavă inferioară, iar pe partea stângă, în vena renală stângă, în unghi drept.

În cazul varicocelului, unghiul de vărsare al venei spermatice stângi în vena renală este ascuțit, ceea ce va afecta ascensionarea fluxului sanguin, ducând la dilatarea în amonte a sistemului venos prin stază sanguină.

Varicocelul reprezintă o cauză de infertilitate masculină. Procesul prin care el determină asta, nu este în totalitate cunoscut. O explicație ar fi creșterea temperaturii la nivel scrotal.

  Calculii biliari

Sunt din piatră, cum ar fi obiecte care se formează în conductele vezicii biliare sau bilă. Calculii biliari pot fi mici (de mărimea unui bob de nisip), sau pot fi la fel de mari ca o minge de golf. În funcţie de simptome, persoanele care au calculi biliari ar putea avea nevoie de o intervenție chirurgicală sau pe bază de medicamente. În cazul în care pietrele sunt ducte biliare, de obicei trebuie să fie eliminate prin endoscopie.

Care sunt complicatiile ce pot aparea la calculii biliari?

Calculii biliari pot bloca conductele şi pot împiedica fluxul de bilă din ficat sau vezicii biliare la nivelul intestinului. Acest blocaj poate provoca balonare, greaţă, vărsături şi dureri la nivelul abdomenului, umeri, spate, piept. Calculii biliari pot provoca, de asemenea, infectarea conductelor vezicii biliare. Un blocaj în canalul biliar comun poate duce la icter (îngălbenirea pielii sau ochilor), sau poate irita pancreasul.

Adenomul de prostată (hiperplazia benignă de prostată)

Hiperplazia benignă de prostată (HBP) este o boală care afectează prostata, un organ întâlnit numai la barbați. Prostata este o glandă situată între vezica urinară si uretră (tubul prin care este eliminată urina). Pe masură ce barbații înaintează în vârstă, prostată se mărește progresiv. Cu cât prostata crește, ea poate presa pe uretră și cauza încetinirea fluxului urinei și scăderea forței de eliminare. Poate cauza și retenția urinei în vezică și nevoia de a urina frecvent. Dacă este suficient de severă, poate aparea blocajul complet al uretrei, care poate leza rinichii.

Cancerul de vezică urinară

Cancerul vezicii urinare reprezintă o proliferare rapidă și necontrolată a unor grupuri celulare la nivelul vezicii urinare. Cancerul vezicii urinare se observă cel mai adesea în celulele din interiorul vezicii urinare. Această afecțiune apare în general la adulții mai în vârstă, dar poate apărea la orice vârstă.

Insuficiența renală

Rinichii joacă un rol cheie în funcționarea organismului, nu numai prin faptul că filtrează sângele și curață deșeurile, dar și prin faptul că echilibrează nivelul de electroliți în organism, mențin controlul tensiunii arteriale și stimuează producerea de celule roșii în sânge.

Prostatita

Prostatita este frecventă și afectează bărbații la un anumit moment. Prostatita reprezintă o inflamație a prostatei. Când o parte a a organismului e inflamată aceasta este roșie, fierbinte și dureroasă. Prostatita poate prezenta multe simptome, poate determina urinări dificile, dureroase și frecvente. Poate determina și apariția febrei, dureri de spate sau dureri inghinale. Poate determina scăderea interesului pentru sex sau chiar probleme de erecție și menținerea acesteia. Prostatita este foarte ușor confundată cu alte afecțiuni ale tractului urinar. Aceasta poate apare în diferite forme. Faza acută e cea mai frecventă dar și cea mai severă și poate necesita spitalizare. Simptomele prostatitei cronice au tendințe de dezvoltare mult mai lentă și sunt la fel de severe ca și în cazul celei acute.

ECOGRAFIE

Ecografia prostatică

Aceasta evidențiază caracteristicile prostatei, posibile adenoame de prostată, cancere prostatice (neomogenitatea structurii), prostatite cronice și abcesul prostatic. În anumite situații, medicul poate solicita ecografii postmictionale, adică după ce pacientul a urinat complet.
Ecografia prostatei constă fie în aplicarea unui detector cu ultrasunete pe abdomenul inferior. Se recomandă consumul a minim 500- 700 ml de apă înaintea ecografiei, și vezica  să fie plină.

Ecografia scrotala

Ecografia prostatei constă fie în aplicarea unui detector cu ultrasunete, poate stabili diagnosticul de criptorhidie, evaluează testiculul post-traumatic, leziunile vasculare de tip torsiune testiculară, orhita, orhiepididimita, hidrocel, varicocel, chiste ale căilor spermatice sau tumori.

Centrul de Diagnostic și Tratament INTERCARDIODIAB vă recomandă ca la consultația urologică să aveți și o ecografie (scrot/ prostată/ rinichi.) Ecografia se poate face și în cadrul Centrului!

Servicii medicale mobile

Chiar și atunci când se află acasă, pacienții noștrii pot conta pe sprijinul INTERCARDIODIAB pentru servicii de îngrijire si asistentă de specialitate, grație Serviciilor Medicale Mobile.

Serviciile Medicale Mobile  INTERCARDIODIAB completează paleta de servicii medicale pe care Centrul de Diagnostic și Tratament le oferă și include soluții eficiente de consultații, investigații și tratamente la domiciliul pacientului, prin echipe medicale mobile.

Misiunea noastră este ameliorarea stării de rău, confortul pacientului şi integrarea rapidă în mediul familial şi social. Suntem mereu preocupaţi să răspundem nevoii de îngrijiri medicale la domiciliu, cu profesionalism şi dăruire.

Servicii Mobile Medicale  INTERCARDIODIAB – vine în întâmpinarea pacienţilor care au nevoie de îngrijiri medicale de specialitate în urma externării din spital sau la indicația medicului din ambulatoriu, de specialitate sau a medicului de familie, punând la dispoziţie urmatoarele servicii:

CONSULTAȚII MEDICALE MOBILE :

  • Cardiologie
  • Geriatrie
  • Kinetoterapie
  • Medicina interna
  • Neurologie

  CONSULTATIA DE SPECIALITATE INCLUDE:

  1. Evaluarea inițiala:
  • preluarea pacientului în maximum 24 ore de la solicitare,
  • stabilirea planului detaliat de îngrijiri la domiciliu, împreună cu medicul care le-a recomandat,
  • consilierea și instruirea pacientului și a familiei.
  1. Evaluarea de etapa:
  • la 3 luni pentru cazurile acute,
  • la 6 luni pentru cazurile cronice și ori de câte ori este necesar dacă planul de ângrijiri la domiciliu cuprinde precizări în acest sens.
  1. Monitorizarea parametrilor fiziologici:
  • temperatura,
  • respirație,
  • puls,
  • tensiune arterială.
  1. Toaleta pacientului cu probleme medicale și/sau imobilizat:
  • 
 toaletă parțială;
  • toaletă totală,
  •  la pat –  toaleta totală; la baie, cu ajutorul dispozitivelor de susținere.
  1. Manevre terapeutice:
  •  administrarea medicamentelor pe os, intravenos, intramuscular, subcutanat, intradermic, intravezical pe sondă vezicală, prin perfuzie endovenoasă, pe suprafața mucoaselor;
  •  măsurarea glicemiei cu glucometrul;
  •  recoltarea produselor biologice (sânge, urină, materii fecale);
  •  clisma cu scop evacuator;
  •  clisma cu scop terapeutic;
  •  efectuarea de mobilizare, masaj,  bandaj compresiv
  1. Tehnici de îngrijire chirurgicală:
  •   îngrijirea plăgilor simple și suprainfectate
  •  îngrijirea escarelor multiple;
  •  suprimarea firelor;
  •   îngrijirea stomelor și fistulelor
  1. Kinetoterapia individuală la domiciliu
  1. Logopedia individuală
  1. Examinare și evaluare neurologică.
  1. Livrare de medicamente.

Activitatea unității de Servicii Medicale Mobile INTERCARDIODIAB este asigurată de echipele medicale alcătuite, în functie de caz, din medic specialist și asistent medical.

Radiologie interventionala

ANGIOPLASTIA CAROTIDIANĂ

  Angioplastia carotidiană este o intervenție pe arterele carotide, necesară atunci când acestea sunt blocate de placă de aterom. Această intervenție este adesea combinată și cu introducerea în artera a unui stent. Stentul menține artera deschisă și scade riscul ca aceasta să se îngusteze din nou. Angioplastia carotidiană și stentarea pot fi utilizate atunci când metodele chirurgicale tradiționale nu sunt fezabile sau sunt prea riscante.

Indicațiile angioplastiei carotidiene

1. Ateroscleroză

Dacă aveți arterele carotide îngustate (ateroscleroza) și chiar dacă nu aveți simptome de atac cerebral ar putea fi cazul să aveți nevoie de angioplastie și stentare carotidiană. În unele cazuri se poate apela la chirurgia tradițională carotidiană (endarterectomia carotidiană) pentru a elimina acumularea de plăgi (material gras), care conduc la îngustarea arterelor. Dar cele mai multe ori angioplastia și stentarea sunt o opțiune mai bună.

  1. Prevenție atac cerebral


   Angioplastia carotidiană și stentarea pot fi alese pentru a preveni sau pentru a trata un atac cerebral în cazul în care:

  • Ați avut un atac cerebral sau atac ischemic tranzitor (AIT, sau atac cerebral minor);
  • Aveți o arteră carotidă blocată în proporție de 70%, sau mai mult și mai ales daca ați avut un atac cerebral sau simptome ale acestei afecțiuni;
  1. Afecțiuni cardiace severe sau boli pulmonare


       Starea de sănătate nu este suficient de bună pentru a suporta o intervenție chirurgicală, de exemplu, dacă aveți o afecținune cardiacă severă sau boli pulmonare, ați făcut tratament cu radiații pentru o tumoare la gât, sau dacă ați avut deja o endarterectomie și s-a produs din nou îngustarea arterelor după intervenție.

  1. Stenoză carotidiană


      Dacă la locul unde artera s-a îngustat (stenoza) este dificil de ajuns printr-o intervenție de endarterectomie.

Rezultate

Pentru majoritatea oamenilor, angioplastia și stentarea carotidiană crește fluxul de sânge prin artera blocată, reduce riscul de atac cerebral sau simptomele acestei afecțiuni. Cu toate acestea, în cazul în care aveți simptome ca afecțiunea ar reveni, cum ar fi probleme cu mersul pe jos, cu vorbitul, aveți o amorțeală pe o parte a corpului sau alte simptome similare cu cele pe care le aveați înainte de procedura, mergeți la medic.

Angioplastia carotidiană și stentarea nu reprezintă un tratament adecvat pentru toată lumea. Medicul dumneavoastră poate stabili dacă beneficiile depășesc riscurile potențiale.

VERTEBROPLASTIA – Tratamentul percutan al vertebrei tasate

Vertebroplastia este metoda prin care este consolidat corpul vertebral afectat prin injectarea unui ciment special, această intervenție minim invazivă scăpându-vă de chinurile osteoporozei. În cele peste 90% din cazurile în care osteoporoza prin pierderea de calciu duce la tasarea vertebrelor, preponderent în cazul femeilor aflate în proximitatea perioadei de menopauză, tasarea vertebrală este considerată un principiu de indicație  pentru procedura de vertebroplastie. Această intervenție mai este indicată și în cazurile hemangioamelor vertebrale (ghem vascular format în interiorul corpului vertebral), a mielomului multiplu sau a metastazelor osteolitice la nivelul coloanei vertebrale.

Indicațiile vertebroplatiei:

      Vertebroplastia este recomandată în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu tasări sau fracturi vertebrale dureroase, atunci când tratamentul tradiţional nu dă rezultate. Procedura este indicată în primele două luni de la apariţia afecţiunii, înainte ca recuperarea naturală osoasă să nu împiedice introducerea cimentului. Vertebroplastia are rezultate excepţionale în tratamentul osteoporozei, una dintre cele frecvente boli ale sistemului osos.

Rezultate

Durerea dispare după câteva ore de la efectuarea procedurii. Pacientul necesită spitalizare pentru aproximativ două zile. Activităţile cotidine pot fi reluate într-un timp scurt, fără a exista riscul apariţiei unor complicaţii severe. Recuperarea după intervenţia de vertebroplastie este extrem de rapidă.

NUCLEOPLASTIA

Nucleoplastia este o procedură minim invazivă pentru tratamentul herniilor de disc moderate. Pe cale percutană, o parte din discul intervertebral este dizolvată reducându-se astfel dimensiunile herniei și compresia asupra nervilor. Este metoda de tratament pentru pacientul care suferă de o hernie de disc închisă și în cazul căruia medicul specialist evalueză datele examenului clinic amanunțit, a examinărilor radiologice și de rezonanță magnetică (IRM) precum și lipsa de răspuns la tratamentele conservative, toate acestea în scopul luării deciziei de efectuare a intervenției.

Indicații

  • lombalgiile mecanice
  • dureri lombare și mai puțin dureri radiculare (care resimtite pe traseul unui nerv la nivelul membrelor inferioare, pe față sau spatele coapsei, gambei)
  • eșecul tratamenului medical
  • hernie discală cu o dimensiune mai mică de o treime din diametrul canalului rahidian
  • degenerescenta discală evidențiată la examenul de imagistică prin rezonanță magnetică
  • înalțime conservată a discului intervertebral
  • o alternativă a operației clasice deschise.

Această tehnică nu se foloseste în caz de stenoză de canal, instabilitate, infecție și pe durata sarcinii.

Rezultate

La peste 80% dintre pacienţii cu hernie de disc care au efectuat nucleoplastia percutană nu a mai fost necesară intervenţia chirurgicală.

Procedura este unică în Suceava și se poate efectua la Centrul de Cardiologie si Radiologie Interventionala ARES. Acest centru este specializat în domeniul radiologiei şi cardiologiei intervenţionale și beneficiază de echipament ultramodern şi personal medical profesionist.

Pediatrie

DIFERENȚA DINTRE RACEALĂ ȘI ALERGII

CE ESTE O RĂCEALĂ?

RĂCEALA este o boală contagioasă, virală, care infectează membrana mucoasei care captușește interiorul cavității nazale. Exista mai mult de 100 de virusuri diferite care pot declansa o răceală. Simptomul caracteristic al bolii este prezența secrețiilor nazale. De obicei, răceala este o condiție ușoară, iar recuperarea are loc în aproximativ o săptămână. În cazul în care manifestările se agravează, poate să fie implicată gripa. Răceala este cel mai frecvent întalnită în lunile reci ale iernii și afectează atât copiii cât și adulții de toate vârstele. Majoritatea oamenilor răcesc de două-patru ori pe an.  Atunci când o persoană are secreții nazale, tuse și congestie, este dificil să se facă diferențierea dintre răceală sau alergie – chiar și pentru medici. Dar există câteva informații care pot contribui la clarificarea acestui aspect.

CE ESTE O ALERGIE?

ALERGIA este reacția anormală a sistemului imunitar la o persoană față de o substanță, care în mod normal este inofensivă. O persoană care nu este alergică nu ar trebui sa aibe vreo reacție la vreun alergen, dar în sens contrar, organismul reactionează prin eliberarea de substanțe chimice care cauzează simptomele specifice alergiei.  Cu toate acestea, întrucât există atât o cauză cât și efect, expunerea la o substanță și prezența unor manifestări nu înseamna întotdeauna ca o persoană este alergică la o substanță. De exemplu, în cazul unor medicamente pot să apară diverse reacții alergice, care nu semnifica neapărat alergia la medicament.

CE SUNT RĂCELILE ȘI ALERGIILE?

Răcelile sunt cauzate de sute de virusuri. Când unul din aceste virusuri ajunge în corpul unei persoane, sistemul imunitar îl atacă. Una dintre reacțiile specifice acestui răspuns imun sunt simptomele clasice ale unei răceli cum ar fi congestia și tusea.  Germenii care cauzează răceli sunt contagioși.O persoană sănătoasă poate contacta o răceală atunci când persoana infectată strănută, tușeste etc. După câteva săptămâni, cel mult, sistemul imunitar reușește să  câștige lupta cu virusul, iar simptomele dispar.  Alergiile sunt cauzate de hiperactivitatea sistemului imunitar. Din diverse motive, organismul percepe greșit anumite substanțe inofensive, ca fiind germeni și le atacă. In acest timp, corpul eliberează substanțe chimice cum ar fi histamina ca atunci când luptă contra virusurilor specifici unei răceli. Acest lucru poate provoca congestia pasajelor nazale, nasul înfundat, tuse și strânut. Alergiile nu sunt contagioase, deși unele persoane pot moșteni tendința de a le dezvolta. Deși există unele diferențe între simptomele răcelilor și alergiilor unele dintre acestea se suprapun. Cea mai importantă diferență este că răceala nu durează mai mult de 14 zile. Dacă simptomele persistă mai mult de două săptămâni, acestea pot aparține unei alergii.

PREVENIREA ȘI TRATAREA RĂCELILOR ȘI ALERGIILOR

Deoarece cauzele răcelilor și alergiilor sunt destul de diferite, preîntâmpinarea acestora implică strategii diferite. Pentru prevenirea simptomelor alergiei se va evită, pe cât posibil, contactul cu alergenii. Dacă o persoană este alergică la polen, de exemplu, ar trebui sa evite sa meargă afară în timpul zilei atunci când nivelul de polen este ridicat.

Iată cațiva dintre cei mai frecvent intâlniți alergeni:

  • polen
  • mucegai
  • păr sau piele descuamată de animal de companie
  • acarieni din praf
  •    gândaci de bucătărie.

Pentru prevenirea simptomelor de răceală, se va încerca prevenirea intrării virusului în organism. Se va  păstra distanța față de oamenii care suferă de răceală, iar mâinile vor fi spălate cât mai des. Pentru protejarea celorlalți se va acoperi întotdeauna nasul și gura în timpul strănutului sau a tusei. Nu există nici un leac pentru răceală și alergii dar există metode de a ameliora manifestările acestora.

Pentru tratarea manifestărilor răcelii cât și a alergiilor alternative ar putea fi:

  • antihistaminice – care blochează efectele histaminei, o substanță naturală care provoacă apariția simptomelor cum ar fi congestia și  scurgerile nazale.
  • decongestionante – care reduc inflamația mucoasei care acoperă membrana pasajelor nazale.
  • steroizi nazali – care diminuează umflarea pasajelor nazale, congestia și reduc intensitatea altor simptome.
  • imunoterapie – care implică administrarea injectabilă a unei cantități mici de substanță la care bolnavul este alergic. In timp, doza se va crește. Prin expunerea la cantități din ce în ce mai mari de alergen, organismul poate dezvolta o toleranță la acesta.
  • administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene pentru tratarea durerilor.
  • odihnă
  • consumul ridicat de lichide.

Deși simptomele de răceală și alergii nazale, rareori sunt grave, acestea  pot conduce la apariția altor complicații. De exemplu, atât răceala cât și alergiile pot determina infecția sinusurilor. Răceală poate duce la infecția urechii medii. Dacă o persoană crede că suferă de alergii sau manifestă simptome severe de răceală trebuie să consulte medicul.

IMPORTANȚA VACCINĂRII

Importanța văccinării pentru sănătatea copilului, imunizarea este o modalitate de protecție a organismului împotriva unor boli. Anumite afecțiuni pot provoca moartea copilului sau efectelele lor negative pot lăsa sechele pentru tot restul vieții individului. De aceea este atât de importantă imunizarea organismului care începe încă din primele zile de viață ale nou-născutului. Persoanele care nu sunt vaccinate se pot îmbolnăvi la contactul cu microbul care determină acea boală infecțioasă, iar forma de boală este gravă, cu risc mare de complicații și chiar deces. Dintre persoanele vaccinate, foarte puține se îmbolnăvesc, iar îmbolnăvirea va îmbrăca o formă ușoară, cu risc foarte mic de complicații. Dacă acum s-ar opri programele de vaccinare, copiii nu ar mai fi protejați împotriva unor boli severe și ar fi grav afectați atunci când ar veni în contact cu ele.

PRINCIPALELE BOLI PREVENITE PRIN VACCINARE

Bolile pentru care sunt vaccinați copiii sunt boli foarte grave, împotriva cărora sistemul lor imun este mai puțin eficient. De aceea, el trebuie antrenat în mod special ca să învețe cum să lupte cu acești microbi. Aceasta este sarcina vaccinului, care reprezintă un stimul special care generează anumite tipuri de anticorpi.

Dintre principalele boli prevenite de vaccinare fac parte:

  • Difteria – afecțiune bacteriană ale carei simptome clinice sunt legate de producerea unei toxine de către bacilul difteric (Corynebacterium diphtheriae);
  • Hepatita virală A – boală infecto-contagioasă acută, produsă de virusul hepatic A;
  • Hepatita virală B – boala infecto-contagioasă acută, produsă de virusul hepatic B,
  • Infecția cu Haemophilus influenzae tip b (HIB) – Haemophilus este o bacterie care poate provoca o serie de infecții severe mai ales la copiii sub 5 ani: pneumonii, meningite, otite etc.;
  • Infecțiile cu pneumococ:
    • Streptococcus pneumoniae este principalul agent patogen al infecțiilor pneumococice invazive (pneumonia, meningita și bacteriemia) și non-invazive la copii (otita medie, sinuzita, bronșita);
  • Parotidita epidemica (Oreionul) – boală infecțioasă acută, contagioasă, produsă de un virus care determină inflamarea glandelor salivare;
  • Poliomielita – boală virală care poate determina paralizii grave, uneori ireversibile;
  • Rubeola – boală infecțioasă eruptivă;
  • Rujeola - boala virală contagioasă, care determină febră mare, tuse, secreții nazale și oculare;
  • Tetanosul – boală infecțioasă acută cauzată de Clostridium tetani și care afectează sistemul nervos central;
  • Tusea convulsivă (pertussis) – boală contagioasă acută a căilor respiratorii, cauzată de bacteria Bordetella pertussis;
  • Varicela – infecție virală contagioasă produsă de virusul varicelo zosterian care cauzează o erupție pe suprafața pielii și pe mucoase;
  • Tuberculoza – boală infecțioasă provocată de bacteria Mycobacterium tuberculosis; dintre manifestările tuberculozei fac parte: tusea nejustificată, lipsa poftei de mâncare, transpirațiile nocturne, oboseală nejustificata etc.

          CÂND NU ESTE INDICATĂ VACCINAREA?

În anumite situații imunizarea nu trebuie efectuată:

  • când copilul este bolnav sau urmează un anumit tratament;
  • când are febră;
  • când prezintă o alergie severă;
  • când are o boală a sistemului imunitar, de exemplu SIDA;
  • dacă organismul lui a reacționat violent la o altă imunizare.

VACCINURILE ȘI REACȚIILE ADVERSE
Vaccinurile sunt foarte sigure, iar reacțiile adverse rare. Există situații în care apar reacții adverse, dar acestea sunt controlabile și relativ ușor de îndepărtat. Nicio mama nu trebuie să evite vaccinările de teama reacțiilor adverse, deoarece în acest fel își expune copilul unui risc mare de a face o formă gravă, poate chiar mortală, a unei boli atât de ușor de prevenit.
Dintre reacțiile adverse pot apărea:

  • o ușoară roșeață la locul injectării – aceasta dispare de la sine în puțin timp;
  • copilul poate avea o ușoara stare de agitație sau de plâns permanent;
  • febră ușoară;
  • foarte rar pot aparea reacții alergice imediat după administrarea vaccinului.

 Vă oferim următoarele servicii:

  •  recomandări  privind alimentatia pe grupe de vârstă
  • servicii  preventive (profilaxie boli de nutritie, vaccinari specifice, etc)
  • diagnosticarea  si tratarea afectțiunilor acute
  • monitorizarea  afectiunilor cornice
  • Consultații O.R.L.
  • Consultații cardiologie

 

Consultatiile sunt oferite de:

Dr.  Petruta DEMUTH
Medic  specialist pediatrie

Ortopedie

ORTOPEDIE – TRAUMATOLOGIE

Ortopedia și traumatologia este ştiinţa, şi în același timp arta care studiază, diagnostichează, previne şi tratează afecţiunile aparatului locomotor, aparat care asigură mişcarea, de la simple gesturi necesare desfăşurării normale a vieţii curente, pînă la cele mai spectaculoase manifestări de performanţă sportivă sau pînă la impresionantele manifestări artistice capabile să exprime prin mişcare, cele mai variate emoţii şi sentimente. Traumatologia este ramura care se ocupă de prevenirea şi tratarea traumatismelor determinate de agenţii mecanici, fizici, chimici şi care interesează scheletul, articulaţiile, musculatura sau vasele şi nervii a trunchiului şi membrelor. Ortopedia se ocupă de afecţiunile congenitale sau căştigate (inflamatorii, distrofice, degenerative sau tumorale) ale aceluiaşi aparat locomotor.

DIRECȚII DE CERCETARE:

  • Etiologia, patogenia, diagnosticul, tratamentul şi profilaxia maladiilor congenitale şi dobândite ale locomotorului;
  • Profilaxia, diagnosticul si tratamentul traumatismelor locomotorului;
  • Combustii şi degerături –patogenia şi tratamentul;
  • Infecţiile: şoc septic, septicemie, osteomielită, osteită, infecţiile nosocomiale şi infecţia plăgilor;
  • Profilaxia, diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor inflamatorii, distrofice, degenerative, posttraumatice sau tumorale ale locomotorului;
  • Intervenţiile chirurgicale artroscopice;
  • Intervenţii chirurgicale microscopice la locomotor;
  • Endoprotezarea
  • Protezarea și ortezarea locomotorului


SEMNELE ȘI SIMPTOMELE PREZENTE :

 SEMNE LOCALE

  • durerea (localizare, intensitate,caracter)
  • hemoragia (clasificare, gravitate),
  • plagă (aseptică, septică, superficială, profundă),
  • hematomul
  • edemul,
  • tumefacția,
  • deformarea regiunii,
  • scurtarea aparentă sau reală a segmentelor (aprecierea scurtarii segmentelor osoase),
  • mobilitatea anormală sau reducerea mobilității / imobilitate,
  • crepitații osoase,
  • impotență funcțională.

SEMNE GENERALE alterarea funcțiilor vitale și vegetative (prăbușirea tensiunii arteriale, dispnee, tahicardie, puls filiform, paloare, cianoză, hipertermie, transpirații profuze, întreruperea diurezei).

PRINCIPALELE AFECȚIUNI

  AFECTIUNI CONGENITALE:

Coxartroza congenitală
-coxartroza este un reumatism cronic degeneratic cu localizare la nivel articulatiei soldului.

Piciorul equin – Piciorul în var equin este termenul general folosit pentru descrierea unei varietăți mari de poziții neobișnuite ale piciorului.
Fiecare dintre următoarele carecteristici poate fi prezentă și fiecare poate varia de la ușoar la sever:
– piciorul (mai ales calcaiul) este de obicei mai mic decât normalul
– piciorul e orientat în jos
– partea din față a piciorului e rotată înspre celălalt picior
– piciorul poate fi rotat cu totul în sus și spre interior, astfel încât, în cazuri extreme, partea internă a piciorului poate fi orientată în sus.

Genu varum –  Deviație a gambei spre interiorul axei membrului inferior, cu proeminență genunchiului. In afară, genu varum, deviație denumită în mod curent “picioare în paranteză”, poate evolua spre o artroză a genunchiului (gonartroză) prin exces de presiune pe punctele supuse în mod normal unor presiuni scăzute.

Genu valgum – Deviație a gambei spre exteriorul axei membrului inferior cu proeminență genunchiului spre interior. Dacă deviația este marcată, genu valgum, denumit în mod curent genunchi în X, poate impiedica mersul. In plus, genu algum este adesea un factor de gonartroză (artroza genunchiului), deoarece presiunile nu se exercită pe locurile obișnuite. La copii, între 3 și 5 ani, genu valgum este curent accentuat printr-un exces de greutate.

Torticolis – Contractură mai mult sau mai puțin dureroasă a mușchilor gâtului, care limitează mișcările de rotație a capului.

Deformarile coloanei vertebrale:

           Cifoza: În primele șase-opt săptămâni de viață embrionară, se produce o anomalie sau are loc un defect în formarea segmentelor unuia sau a mai multor corpuri și discuri vertebrale. Această malformație determină constituirea unui unghi ascuțit al coloanei vertebrale pe măsură ce aceasta crește. Curbarea înainte (plan sagital) a coloanei vertebrale se numește cifoză și se consideră a fi congenitală, în acest caz, întrucât se dezvoltă înainte de naștere. Cifoza congenitală nu este transmisă genetic ci se declansează în viața intrauterină din motive necunoscute.

Lordoza: Curbură fiziologică a coloanei vertebrale scobindu-se spre față. La orice subiect există în mod normal două lordoze moderate: lordoza cervicală, situată la nivelul gâtului, și lordoză lombară, sau “scobitura rinichilor”, situată în regiunea lombară; aceasta din urmă este mai pronunțată la femeie decât la bărbați. Aceste două lordoze sunt compensate de o curbură normală inversă (cifoză) a rachisului dorsal.

Scolioza:  este afecțiunea în care coloana vertebrală este deviată în plan frontal (într-o parte), coloana vertebrală fiind în conditii normal dreaptă. In acelasi timp coloana vertebrală poate fi și rasucită (rotată în jurul axului). În mod obișnuit scolioza apare la mijlocul spatelui (coloana toracică) sau în partea de jos a spatelui (coloana lombară).

o   INFECȚII: osteita și osteomielita

o   AFECȚIUNI DEGERATIVE ȘI INFLAMATORII:

  •   osteoporoza – fiind o boală osoasă care demineralizează osul, fragilizându-l, osteoporoza deține un record absolut: este cea mai importantă cauză de fracturi la persoanele de peste 50 de ani, fiind vinovată de aproape 80% din totalul lor.
  •   tumori osoase

TRAUMATISME:

o   TRAUMATISME ALE CAPULUI :

        Comoția – este leziunea cerebrală cauzată de un traumatism la nivel cranian sau la nivelul întregului corp. Este cea mai ușoară leziune cerebrală primară apărută după un traumatism și este rezultatul forțelor mecanice asupra craniului și creierului în momentul impactului. In urma traumatismului se produc modificări temporare ale fiziologiei neuronale.

o   TRAUMATISMELE TORACELUI:
Fracturile costale -
  reprezintă ruperea sau apariția unei fisuri la nivelul unui os ce formează cutia toracică. Cauza cea mai frecventă de fractură costală este prin lovitura directă în torace, adesea în urma unui accident de mașină sau unei căzături.

o   TRAUMATISMELE MEMBRELOR:

Contuzii - vânătaie provocată de o lovitură, fără ruperea pielii și fără fracturarea oaselor. O contuzie poate fi de o gravitate variabilă și poate fi însoțită de hemetoame sau leziuni.
Luxatii – 
O luxație se produce când un ligament, ce face conexiunea între oase sau cartilaje, este rupt. Luxațiile gleznei produc imediat durere severă, ce poate fi debilitantă, invalidantă. Neglijarea luxațiilor gleznei se transformă într-o problemă cronică. Totuși, dacă este tratată corespunzator și prompt, se vindecă bine, asigurând o întoarcere sigură și în scurt timp la activitate.         

 Fracturi  - Ruptura a unui os sau a unui cartilagiu tare. Se face deosebire între fracturile  deschise, în care fragmentele osoase au trecut prin piele și în care focarul fracturii este în aer liber (de unde și riscul de infecție) și fracturile închise, în care focarul fracturii nu comunică  cu exteriorul. Fracturile patologice survin la oasele fragilizate printr-o leziune preexistentă, fie ca aceasta este de origine infecțioasă, fie tumorală. Ruptură a unui os sau a unui cartilagiu tare. Se face deosebire între fracturile deschise, în care fragmentele osoase au trecut prin piele și în care focarul  fracturii este în aer liber (de unde și riscul de fracturi) și fracturile închise, în care focarul fracturii nu comunică cu exteriorul. Fracturile patologice survin la oasele fragilizate printr-o leziune preexistentă, fie că aceasta este de origine infecțioasă, fie tumorală.

o   TRAUMATISMELE BAZINULUI:

Centura osoasă situată în josul abdomenului ce susține coloana vertebrală, careia îi sunt atașate membrele inferioare. Bazinul este format din cele două oase iliace, care se articulează în spate, de o manieră rigidă, cu sacrumul, prelungit în jos cu coccisul.

Vă oferim urmatoarele servicii:

  • Consultație de specialitate
  • Consiliere
  • Tratament
  • Control periodic

Consultațiile sunt oferite de:

Dr. Ciprian  PUHA
Medic Specialist Ortopedie- traumatologie

O.R.L.

Otorinolaringologia este denumirea medicală pentru urechi, nas și gât, pe care o găsim scrisă prescurtat pe ușa cabinetului medical: O.R.L.

Pentru că urechile, nasul sau gâtul nostru au o porțiune externă și una internă, consultul de specialitate implică observarea ambelor porțiuni, motiv pentru care specialistul este dotat cu o oglindă ca sursă de lumină pe cap și cu o multime de dispozitive depărtătoare și sisteme optice, cu ajutorul cărora vede zonele ascunse: conductul auditiv, timpanul, cornetele nazale, rinofaringele sau laringele cu corzile vocale. Deși la prima vedere tot echipamentul pare înspăimântător, nici una dintre manevre nu este dureroasă.

AFECȚIUNI ALE URECHII:

 Cele mai frecvente prezentări la cabinet datorate afectării urechii sunt otitele și tulburările de auz.

OTITA –  inflamații ale diferitelor părți ale urechii, pot fi externe, atunci când afectează conductul auditiv extern, sau medii, atunci când afectează urechea medie.

  • Otita externă

Te doare urechea, ai o secreție purulentă și senzația de mâncărime? Conductul e roșu și inflamat? Sau te-ai zgâriat încercând să îți cureți urechea, diagnosticul e sigur: ai otită externă!

  • Otita medie acută

Este o infecție bacteriană a urechii medii, favorizată, de obicei, de o viroză respiratorie. Ea apare mai frecvent la copii. Adulții care au mai suferit de otite medii capată o sensibilitate și pot repeta boala.
 Otitele medii acute netratate la timp pot duce la pierderea auzului.

CERUMENUL  – sau ceara este secreția protectoare a glandelor ceruminoase din tegumentul conductului auditiv extern care poate produce dopurile de cerumen, o altă cauză a prezentării frecvente la medic.

Dopul de ceară se produce prin metode necorespunzătoare de a curața urechea sau în condițiile creșterii secreției, prin inflamații. El se îndepartează numai în cabinetul medical, prin irigații cu apă la temperatura corpului, jetul fiind direcționat prin conduct către peretele adiacent dopului, cu presiune suficient de mică pentru a nu leza membrana timpanică. Irigațiile pot fi făcute numai în condițiile în care membrana timpanică nu este perforată, iar după irigație conductul auditiv trebuie uscat perfect, pentru a nu favoriza apariția unei otite externe.

TULBURĂRILE AUZULUI

Există mai multe tipuri de surditate:

Surditatea de transmisie are drept cauză un obstacol în calea transmiterii sunetului, datorată, dopului de ceară sau disfuncției temporare a trompei lui Eustachio, asociată cu infecția căilor aeriene superioare. Ea se poate corecta prin terapie medicamentoasă sau chirurgicală, uneori prin asocierea acestora.

 Surditatea de recepție senzorială are drept cauză distrugerea celulelor responsabile de recepționarea sunetului – apre după  expunerea prelungită la sunete cu intensitate și frecvență mare, în ototoxicitate sau în îmbătrânire.  Această surditate nu poate fi tratată medicamentos sau chirurgical, dar poate fi prevenită sau oprită în evoluție.

Surditatea de recepție nervoasă este asociată lezării nervului acustic, este dificil de diagnosticat, apare în boli cerebro-vasculare, scleroză multiplă, tumori. Pacienții cu surditate ce nu poate fi corectată prin terapie medicamentoasă pot beneficia de metode de amplificare auditivă. Se aleg aparate adaptate tipului de hipoacuzie, amplificatoarele auditive fiind miniaturizate până la dimensiuni la care pot fi introduse în întregime în conductul auditiv.

AFECȚIUNI RINO-SINUSALE

Rinitele

Rinitele sunt doar o parte a unui tablou clinic mai vast – o infecție virală sau bacteriană, o alergie. Rinitele virale au secreția apoasă, sunt insoțite de obstrucție nazală, cefalee, strănut, senzație de iritație în gât, stare generală de rău.

Rinitelor bacteriene

Secreția mucopurulentă este caracteristică, ce pot complica o infecție virală. În lipsa tratamentului, boala se poate complica cu sinuzita acută. Infecțiile repetate de căi aeriene superioare la copil pot duce la inflamarea ganglionilor limfatici și a amigdalelor, cu posibilitatea apariției polipilor nazali.

Rinita alergică

Are o secreție apoasă, declansată de contactul cu alergenii specifici și este sezonieră. Este însoțită de simptome oculare (lacrimare, eritem, prurit). Alergenii sunt diverși, de la polen, praf de casă, la păr de animale, medicamente, alimente.

Sinuzita acută

Sinusurile sunt cavități pneumatice, căptușite cu mucoasă nazală, aflate la nivelul oaselor feței. Sinuzita survine,  ca urmare a unei rinite, mucoasa ce captușește sinusurile se inflamează și în sinus se acumulează secreții purulente ce nu pot fi drenate.

Infecțiile dentare netratate pot duce și ele la apariția unei sinuzite maxilare.

AFECȚIUNILE FARINGELUI ȘI LARINGELUI

Faringitele, rinofaringitele, amigdalitele sunt afecțiuni frecvente,la  unul din zece bolnavi. Faringita streptococică netratată se poate complica cu reumatism articular acut afecțiuni grave ce pot afecta întreaga existență ulterioară a pacientului. Durerea în gât, amigdalele inflamate și roșii, febra peste 38sC, inflamarea ganglionilor laterocervicali, absența tusei caracterizează această afecțiune.

În cadrul specialității de O.R.L  vă oferim urmatoarele servicii:

  • Consultație         
  • Recomandări terapeutice                        

Consultațiile sunt oferite de:
Dr. Sorin AXINTE
Medic specialist O.R.L

Neurologie

Neurologia este specialitate medicală care se ocupă cu diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor sistemului nervos (encefal, măduva spinării, nervi periferici). Paleta de investigații paraclinice oferite de Centrul Medical de Diagnostic si Tratament INTERCARDIODIAB este extrem de variată: examen radiologic (radiografie de craniu și de coloana vertebrală)- interpretare , Doppler vascular cervico-cerebral, tomografie cerebral – interpretare , rezonanta magnetica nucleara (RMN) cerebrala sau de maduva spinării – interpretare.

Afecțiunile neurologice cele mai frecvente sunt : accidentele vasculare cerebrale, epilepsia, traumatismele craniene, bolile neoplazice ale sistemului nervos, bolile de mișcare (Boala Parkinson), bolile de nervi periferici, neuroni motori, mușchi sau joncțiune neuro-musculară (neuropatii periferice, miastenia gravis), tulburări de somn, migrene.

Examenul neurologic

Un examen neurologic constă în testarea sistematică a funcţionării diferitelor părţi ale sistemului nervos.

Înainte începerii examenului neurologic descrieţi specialistului neurolog semnele şi simptomele dumneavoastră, precum şi modul în care au evoluat acestea.

Examenul neurologic presupune o serie de teste de rutină pentru depistarea problemelor neurologice:

  • Testarea reflexelor: Reflexele Osteotendinoase, Reflexul Babinski
  • Testarea tonusului şi forţei musculare
  • Testarea tonusului muscular

Centrul Medical de Diagnostic și Tratament  INTERCARDIODIAB oferă consultaţii şi tratamente pentru diverse afecţiuni neurologice:

  • diverse tipuri de dureri de cap, migrene,
  • discopatii,
  • accidente vasculare cerebrale,
  • miopatii (boli ale muşchilor scheletici),
  • leuconevraxite,
  • boala Parkinson,
  • demenţă Alzheimer,
  • distonii neurovegetative,
  • epilepsii,
  • polineuropatii
  • consultații la domiciliu.

Afecțiuni dobândite ale sistemului nervos central:

  • Boli vasculare: infarctul cerebral ischemic și hemoragiile cerebrale, ramolismentul medular ischemic.
  • Bolile ganglionilor bazali: boala Parkinson
  • Neoformații: Tumorile creierului și ale măduvii spinării.
  • Boli convulsive: diversele forme de epilepsie.
  • Bolile inflamatorii: infecțiunile bacteriene sau virale ale creierului (encefalite), măduvii spinării (mielite) sau învelișurilor lor (meningite), boli degenerativ-inflamatorii cauzate de prioni (de ex.: boala Creutzfeld-Jakob).
  • Boli demielinizante: scleroza multiplă.
  • Boli degenerative primare sau eredo-degenerative: demențe primitive (de ex.: boala Alzheimer), boala Huntigton, sindromul Gilles de la Tourette, boli sistemice ale motoneuronului (de ex.: scleroză laterală amiotrofică), bolile degenerative ale cerebelului (ataxiile ereditare).
  • Diverse tipuri de dureri de cap (cefalee), în primul rând migrena.

ACCIDENTE VASCULARE ( AVC)

Un accident vascular cerebral apare atunci când un vas de sânge (o arteră) care furnizează sânge la nivelul unei zone a creierului se sparge sau este blocat de un cheag sangvin. În câteva minute, celulele nervoase din acea zonă sunt afectate și ele pot muri în câteva ore. Ca rezultat, acea parte a corpului care este controlată de zona afectată a creierului nu mai poate funcționa adecvat. În cazul în care apar simptome ale unui AVC este necesar un tratament de urgență, exact ca și în cazurile de infarct miocardic. În cazul în care tratamentul medical este început cât mai curând după apariția simptomelor, cu atât mai puține celule nervoase vor fi afectate permanent.

Există două tipuri principale de accidente vasculare:

  •     Accident vascular cerebral ischemic – Acest tip este întâlnit în majoritatea cazurilor (aproximativ 80-85%) de accidente vasculare cerebrale. În cazul accidentului vascular cerebral ischemic, irigarea cu sânge este blocată într-o anumită parte a creierului. Acest lucru privează celulele creierului de oxigen și de unele dintre substanțele nutritive. În cateva minute, acestea ar putea să moară. Cauza principală a acestui tip de obstrucție este de obicei ateroscleroza, o afecțiune în care placa sau depozitele de grăsime (aterom) depozitate pe pereții arterelor de la nivelul creierului și gâtului pot duce la îngustarea sau blocarea fluxului sanguin. Depozitele de grăsime, pot provoca tromboză cerebrală sau embolism cerebral. În cazul trombozei cerebrale se formează un cheag de sânge în cadrul unui vas de sânge de la nivelul creierului. Emboliile cerebrale sunt cheaguri de sânge care pot lua naștere în diverse zone din sistemul circulator și care se pot desprinde de pe peretele unei artere sau din mucoasa care captușește inima, ajungând la vasele de sânge ale creierului unde se pot depune.
  •    Accidentul vascular cerebral hemoragic – Este caracterizat de fisurarea sau sângerarea vaselor de sânge de la nivelul creierului în țesuturile cerebrale din jur. Astfel are loc o hemoragie intracerebrală. Hipertensiunea arterială este o cauză frecventă de hemoragie intracerebrală. Dacă o persoană manifestă orice simptom al unui accident vascular cerebral trebuie să consulte un medic.

CAUZELE  AVC :

Accidentul vascular cerebral  ischemic este cauzat de un cheag de sânge care blochează circulația sangvină a creierului. Cheagul de sânge se poate dezvolta într-o artera îngustată care irigă creierul sau poate ajunge în arterele din circulația cerebrală după ce a migrat de la nivelul inimii sau din orice altă regiune a organismului. Cheagurile sangvine apar de obicei ca rezultat al altor defecte din organism care determină afectarea circulației sangvine normale, cum ar fi:

  • rigidizarea pereților arterelor (ateroscleroza). Aceasta este cauzată de tensiunea arterială crescută, de diabetul zaharat și de nivelul crescut al colesterolului sangvin
  • fibrilația atrială sau alte aritmii cardiace (ritmuri cardiace neregulate)
  • anumite afecțiuni ale valvelor cardiace, cum ar fi o valvă cardiacă artificială, o valvă cardiacă reparată, o boală cardiacă valvulară precum prolapsul de valva mitrală sau stenoză (îngustarea) orificiului valvular
  • infecția valvelor cardiace (endocardită)
  • un foramen ovale patent, care este un defect cardiac congenital
  • tulburări de coagulabilitate a sângelui
  • Inflamație a vaselor sangvine (vasculită)
  • infarctul miocardic.

CAUZELE ACCIDENTULUI  VASCULAR HEMORAGIC:

Accidentul vascular cerebral hemoragic este cauzat de o sângerare în interiorul creierului (numită hemoragie intracerebrală) sau în spațiul din jurul creierului (numită hemoragie subarahnoidiană). Sângerarea în interiorul creierului poate fi rezultatul unei valori crescute pe un timp îndelungat a tensiunii arteriale. Sângerarea în spațiul din jurul creierului poate fi cauzată de ruperea unui anevrism sau de tensiunea arterială crescută care nu a fost ținută sub control.

Alte cauze de accident vascular cerebral hemoragic, mai putin frecvente, sunt:

  • Inflamația vaselor sangvine, care poate aăarea în sifilis sau tuberculoză
  • tulburări de coagulabilitate ale sângelui, precum hemofilia
  • leziuni ale capului sau gâtului care afectează vasele sangvine din aceste regiuni
  • iradierea terapeutică pentru cancere ale gâtului sau creierului
  • angiopatia amiloidică cerebrală (o tulburare degenerativă a vaselor sangvine).

FACTORI DE RISC care nu pot fi modificați sunt:

  • vârsta. Riscul de accident vascular cerebral crește cu vârsta. Riscul se dublează cu fiecare decadă după 55 ani. Cel puțin 66 de procente din toate persoanele cu accidentul vascular cerebral  au vârsta de 65 de ani sau mai mult.
  • rasa. Americanii negri și hispanici au un risc mai mare decât persoanele de alte rase. In comparație cu albii, americanii negri tineri, atât femeile cât și barbații, au un risc de 2 -3 ori mai mare de a face un accidentul vascular cerebral ischemic și de a deceda din această cauză
  • sexul. Accidentul vascular cerebral este mai frecvent la bărbați decât la femei până la vârsta de 75 ani, dar după această vârstă femeile sunt mai afectate. La toate vârstele, mai multe femei decât barbați decedează din cauza unui accidentul vascular cerebral
  • istoricul familial. Riscul de AVC este mai mare dacă un parinte, un frate sau o soră a avut un accident vascular cerebral sau un accident ischemic tranzitor
  • Prezența în trecut a unui accident vascular cerebral sau a unui accident ischemic tranzitor.

SIMPTOME:

Prezența de simptome ale accidentului vascular cerebral impune un consult medical de urgență. Simptomele generale ale accidentului vascular cerebral includ debutul brusc al:

  • stării de amorțeală, slăbiciune sau paralizie a feței, brațului sau piciorului, de obicei pe o parte a corpului
  • tulburări de vedere la un ochi sau la ambii, precum vedere neclară, încețoșată, cu pete, vedere dublă sau pierderea vederii
  • confuzie, tulburări de vorbire sau de înțelegere a cuvintelor celorlalți
  • tulburări de mers, amețeală, pierderea echilibrului sau a coordonării
  • dureri de cap severe
  • simptomele datorate accidentului vascular cerebral ischemic diferă de cele ale celui hemoragic. Simptomele depind de asemenea de localizarea cheagului sangvin sau a hemoragiei și de extinderea regiunii afectate
  • simptomele accidentul vascular cerebral  ischemic (cauzat de un cheag ce a blocat un vas sangvin) apar de obicei în jumatatea corpului de partea opusa zonei din creier în care este cheagul. De exemplu, un accidentul vascular cerebral  in partea dreapta a creierului da simptome în partea stânga a corpului.
  • simptomele unui accidentul vascular cerebral  hemoragic (cauzat de o sângerare în creier) pot fi similare celor produse de AVC ischemic, dar se deosebesc prin simptome legate de tensiunea crescută în creier, cum ar fi dureri de cap severe, grețuri și vărsături, “ințepenirea” gâtului, amețeli, convulsii, iritabilitate, confuzie și posibil inconstiență.
  • simptomele unui accidentul vascular cerebral  pot progresa în curs de câteva minute, ore sau zile, adesea în mod treptat. De exemplu, slăbiciunea ușoara poate evolua spre o incapacitate de a mișca brațul și piciorul de pe o parte a corpului.

In cazul în care accidentul vascular cerebral este provocat de un cheag de sânge mare (ischemic), simptomele apar brusc, în decurs de câteva secunde. 

CONSECINȚE:

In plus față de dizabilitatile fizice mai evidente care pot aparea după un accidentul vascular cerebral , mai pot aparea:

  • modificări în rapiditatea cu care sunt facute activitățile
  • modificări ale judecații, rațiunii
  • modificări ale emoțiilor
  • modificări ale percepțiilor (capacitatea de a aprecia distanța, mărimea, poziția, ritmul mișcărilor, forma, și relația dintre părțile componente ale unui întreg)
  • tulburări de memorie
  • probleme datorate neglijării părții afectate a corpului.

SEMNE ALE ACCIDENTULUI VASCULAR CEREBRAL:

Este URGENT un consult medical în cazul în care sunt prezente:

  • semne ale unui accident vascular cerebral care apar brusc
  • Amorțeli, slăbiciune sau incapacitatea de a mișca fața, brațul sau piciorul, de obicei într-o jumatate a corpului
  • tulburări de vedere la un ochi sau la ambii, precum vedere neclară, încețoșată, cu pete, vedere dublă sau pierderea vederii
  • confuzie, tulburări de vorbire sau de înțelegere
  • tulburări de mers, amețeala, pierderea echilibrului sau a coordonării
  • dureri de cap severe fără o cauză cunoscută.

SEMNELE UNUI ACCIDENT VASCULAR ISCHEMIC TRANZITOR (AIT):

Simptomele sunt asemănătoare celor din accidentul vascular cerebral, cu excepția următoarelor:

  • pierderea vederii este de obicei descrisă ca o senzație, ca o umbră, scăderea vederii unui ochi
  • tipic, simptomele accidentului ischemic tranzitor dispar după 10 până la 20 de minute, dar ele pot persista până la 24 ore. Deoarece nu se poate preciza dacă simptomele se datorează unui accidentul vascular cerebral  sau unui accident ischemic tranzitor, este nevoie de un tratament de urgență în ambele situații

Boli ale sistemului nervos central

Afecţiunile sistemului nervos central pot fi înăscute (congenitale), dobândite în cursul vieţii (inflamatorii, de origine vasculară, prin procesul de îmbătrânire, neoplastice, de natură traumatică etc.).                     

INVESTIGAȚII:

Timpul este critic în diagnosticarea unui accident vascular cerebral. Un diagnostic pus rapid poate duce la administrarea de medicamente care asigură o recuperare mai bună.

Prima prioritate va fi să se determine dacă accidentul vascular cerebral este ischemic sau hemoragic. Această distincție este critică deoarece medicamentele administrate pentru un accidentul vascular cerebral  ischemic (cauzat de un cheag de sânge) poate fi amenințătoare de viață dacă accidentul vascular cerebral este hemoragic.

Doctorul va trebui de asemenea să ia în considerare și alte afecțiuni care pot da simptome asemănătoare unui accidentul vascular cerebral  și să vadă dacă există complicații.

Primul si cel mai important test care trebuie efectuat după un accident vascular cerebral este tomografia computerizată ( CT) cerebrală, care reprezintă o succesiune de radiografii ale creierului; aceasta poate identifica existența unei sângerări. Acest test va pune diagnosticul de accidentul vascular cerebral  ischemic sau de accidentul vascular cerebral  hemoragic. De asemenea se poate face RMN cu scopul determinării extinderii leziunii cerebrale; el poate ajuta la prezicerea recuperării.

Alte TESTE care pot fi recomandate inițial într-un accident vascular cerebral ischemic includ:

  • electrocardiograma (ECG, EKG) pentru a cauta afecțiuni cardiace, precum aritmiile și fibrilația atrială
  • teste sanguine, cum ar fi hemoleucograma completa (HLG), glicemia (glucoza din sânge), electroliții, testele pentru evaluarea funcției ficatului și rinichilor și timpul de protrombină.

Aceste teste il ajuta pe doctor să aleagă conduita terapeutică și să caute alte afecțiuni care pot cauza simptome asemenătoare cu cele ale accidentului vascular cerebral.
Consultatiile sunt oferite de:
Dr. Florin FRANCIUC
Medic specialist neurologie

Medicina interna

Medicina internă este împreună cu chirurgia una dintre cele mai importante și mai vaste ramuri ale medicinii. Medicina internă se ocupă cu diagnoza, terapia și prevenirea bolilor organelor interne. În practică, un medic internist însă (mai ales în spitalele mai mici), este confruntat cu simptome si boli din toată gama medicinii – de la dermatologie până la neurologie.

Ramurile medicinii interne sunt:

  • cardiologia și angiologia
  • pneumologia
  • gastroentrologia cu:
        • hepatologia
        • endocrinologia
        • diabetologia
  • nefrologia
  • infectologia
  • hematologia
  • oncologia

 Cardiologia este o specialitate medicală care are ca subiect de studiu bolile inimii și ale vaselor de sânge. Cardiologia cuprinde diagnosticul și tratamentul bolilor cardiace congenitale, bolii cardiace ischemice, insuficienței cardiace, valvulopatiilor, aritmiilor și al bolilor pericardului. Medicii specializați în acest domeniu al medicinei se numesc cardiologi. Nu trebuie confundați cu medicii chirurgi cardiovasculari care efectuează intervenții chirurgicale pe cord.

Angiologie este specialitatea medicală implicată în tratamentul clinic al bolilor care afectează vaselor de sânge și vase limfatice . Acesta funcționează în combinație cu chirurgia vasculară care se ocupă cu tratamentul chirurgical al bolilor menționate anterior

Hepatologie este domeniul medicinii care se ocupă cu boli, de construcție și de funcționare a ficatului și vezicii biliare și căilor biliare.

Nefrologia este ramura medicinei interne care se ocupă cu studiul patologiei renale . Cuvântul nefrologie derivă din grecescul  nephros, care înseamnă “rinichi”, și sufixul -logie, sau “studiu al”. Majoritatea bolilor ce afectează rinichii nu sunt limitate doar la organ ci mai degrabă sunt afecțiuni sistemice. Rolul nefrologiei este diagnosticarea bolilor rinichilor și tratamentul acestora (medical, dializă) precum și urmărirea pacienților transplantati renal. Mai mult decât atât, majoritatea nefrologilor se consideră specializați în tratarea tulburărilor electrolitice și a hipertensiunii. Având în vedere că majoritatea bolilor renale sunt cronice, se poate afirma că nefrologii “îmbătrânesc” alături de pacienții lor.

Hematologia este ramura medicinei interne care se ocupă cu sângele, organele care îl produc și bolile acestuia. Hematologia include studiul etiologiei, diagnosticării, tratării, identificării posibilelor complicații si profilaxiei bolilor sangvine. Medicul de laborator este cel care realizează toate testele necesare studiului sângelui. Bolile sangvine afectează producerea sângelui și/sau a componentelor acestuia, cum ar fi celulele sangvine (hematii, tromobocite și leucocite), hemoglobina, proteine sangvine(ex. albumine, globuline, TGP, TGO, factori ai coagulării, imunoglobuline, anticorpi, transferină, ceruloplasmina, etc), mecanismele coagularii.

 Oncologia este un domeniu al științei medicale, care se ocupă de studierea etiologiei, patogenezei, diagnosticului , clinicii, tratamentului, abilitării și profilaxiei cancerului, la baza căreia stau metodele chirurgicale, radiologice și medicamentoase de tratament, efectuând în același timp elaborarea și perfecționarea lor.

 

Medicină internă la INTERCARDIODIAB 

Vă oferim urmatoarele servicii:

  • diagnosticul si tratamentul bolilor medicale acute și eventual îndrumarea către alte specialități
  • diagnosticul și tratamentul următoarelor categorii de bolnavi: bolnavi cu afecțiuni multiple sau maladii complicate multiplu; bolnavi cu boli sistemice (vasculite sistemice, boli autoimune, sindroame paraneoplazice, bolnavi cu febră de etiologie necunoscută); bolnavi cu afecțiuni severe și probleme medicale complexe; o parte din bolnavii diagnosticați sau tratați inițial de specialiști
  • controale periodice pentru evaluarea stării de sănătate
  • pacienți cu boli cronice cu urmărirea terapiei

 

Investigatii paraclinice

În cadrul Centrului de Diagnostic și Tratament  INTERCARDIODIAB se efectuează investigații paraclinice folosind aparatura și metode de ultimă generație. Spațiul pentru investigații paraclinice este amenajat și configurat conform celor mai recente reglementări din domeniu şi dispune de o dotare tehnică de excepţie. Reprezintă un sistem integrat pentru efectuarea unei palete largi de investigaţii paraclinice cu cea mai mare rapiditate şi în condiţii de înalt profesionalism şi acurateţe.

Vă oferim următoarele servicii:

HEMOGLOBIMA  – proteina  conținută în globule roșii, cărora le conferă culoarea, care vehiculează oxigenul în sânge. Hemoglobina este sintetizată de către globulele roșii în timpul formării în măduva osoasă. Ea servește la transportul de dioxid de carbon din organe  către plămâni , dar mai ales la transportul oxigenului în toate țesuturile. Hemoglobina este un pigment roșu-aprins, atunci când este oxigenată (culoarea din marea circulație), albastru atunci cand ea și-a pierdut oxigenul sau (venele din marea circulație). Patologiile, de gravitate foarte variabilă, pot să nu antreneze altceva decât o cianoză sau, tot așa de posibil, să pună în joc viața bolnavului.

COLESTEROL TOTALDeterminarea nivelului colesterolului evaluează statusul lipidic și tulburările metabolice, riscul de ateroscleroză, stenoză coronariană și infarct miocardic.Valorile normale variază în funcție de sex, vârstă, dietă și regiune geografică.

HDL COLESTEROL – Fracțiune a sângelui transportată de către lipoproteină. Cantitatea de hdl colesterol nu trebuie să fie mai mică de 1 milimol, adică 0,4 grame, la litru; cu cât nivelul lui este mai ridicat, cu atât riscul de boală coronariană (angor, infarct) este mai scăzut.

TRIGLICERIDE – Trigliceridele sunt substanțe grase sintetizate de organismul uman din grăsimile din alimente (și uneori din zahăr). Trigliceridele sunt extrase apoi din sânge și sunt stocate în organism sub formă țesuturilor adipoase. Unele trigliceride sunt sintetizate la nivelul ficatului. Trigliceridele din plasmă sunt obținute din grasimile alimentare sau sintetizate în organism din alte surse energetice cum ar fi carbohidrații.
Nivelul normal este de sub 150mg/dL.
Nivelul de limită este de 150 mg/dL
Nivelele crescute se situează între 200-499mg/dL, iar cele foarte mari peste 500mg/dL

GLICEMIA – Nivel al glucozei în sânge. Mulțumită mai multor mecanisme de reglare, glicemia este menținută sensibil constantă (în jur de 1 gram la litru) cu scopul de a aduce organelor și țesuturilor cantități constante de glucoza sangvina. Reglarea nivelului sangvin al glucozei este asigurată multumită unui echilibru permanent între substanțe, de natură mai ales hormonală, care micșorează glicemia (insulina) și cele care o cresc (glucanomul, adrenalina, hormonul de creștere).

TGP – enzima prezentă mai ales în ficat  și rinichi. Nivelul său crește în caz de distrugere a celulelor ficatului, mai ales în cazul unei hepatite virale – acest nivel mai crește, dar în proporție mai mică, în cursul altor boli ale ficatului  și în cursul infarctului miocardic.

TGO – Transferază glutamo-oxalacetică serică. Se află în principal în celulele ficatului, mușcilor striați și în globulele roșii. Nivelul ei crește în caz de distrugere a celulelor ficatului, dar mai puțin față de ALT.

GAMA GT – enzimă prezentă în mai multe organe și, în mod deosebit, în ficat, facilitând transferul transcelular al acizilor aminati. Concentrația în plasmă a gamaglutamil-transpeptidazei, numită și GGT sau gama-GT, crește în cursul a numeroase boli hepatice și, îndeosebi, în cursul colestazei sau complicațiilor hepatice ale alcoolismului.

AMILAZEMIE – Concentratia sangvină  amilazei.

UREE SANGUINĂ – Ureea este principalul produs azotat final al metabolismului aminoacizilor, proveniți din scindarea în stomac și intestin a proteinelor, sub acțiunea fermenților proteolitici și absorbția acestora prin peretele intestinal. Sediul principal de formare a ureei este ficatul, dar și țesutul în curs de creștere (de exemplu, țesutul embrionar sau tumoral) are proprietatea de a forma uree din arginină.

CREATININA – Creatinina este anhidridă creatinei (acidul metilguanidilacetic) și reprezintă forma sa de eliminare; se formează în țesutul muscular. Creatinina este sintetizată în ficat și după eliberare este preluată la nivelul musculaturii în procent de 98 %, unde au loc fosforilari, sub această formă având rol important în stocarea energiei musculare. Când aceasta energie musculară este solicitată pentru nevoile proceselor metabolice, fosfocreatina este scindată până la creatinină. Cantitatea de creatina convertită în creatinină se menține la un nivel constant, care este în raport direct cu masa de țesut muscular a organismului.

EXAMEN SUMAR URINĂ – cantitatea de urină emisă în 24 ore depinde de ingestia de lichide, de pierderile de apă prin transpirație și de funcționalitatea aparatului urinar.

HEMOGLOBINA GLICOZINATĂ – hemoglobina pe care este fixată o moleculă de glucoză. Hemoglobina glicozinată  este utilizată pentru supravegherea eficacității unui tratament pe durată lungă la diabetici.

INR – o analiză de laborator care este utilă în evaluarea funcției de coagulare a sângelui.

Geriatrie

GERIATRIA  este  ramura medicinei care studiază aspectele patologice ale proceselor de îmbătrânire (medicina vârstnicilor).

Specialitate care are drept obiective asistenţă medicală din îngrijirea acută, cronică, preventivă, de recuperare şi terminală a vârstnicilor, precum şi studiul procesului de îmbătrânire din punct de vedere somatic, mental, funcţional şi social la nivel individual, şi al problematicii legate de acest proces la nivelul societăţii.

În funcție de vârstă există o clasificare a vârstei a III-a :

  • Presenescență între 45-60 de ani ;
  • Senescență între 61-75 ani,
  • vârstnic între 75-89 de ani ;
  • bătrân între 90-99 de ani ;
  • congenar peste 100 de ani.

Geriatria este  cunoscută ca specialitate datorită unor cauze determinante reprezentate de îmbătrânirea demografică a populației. Îmbătrânirea demografică reprezintă creșterea numărului și proporției persoanelor de peste 60 de ani în totalul populației.

TEORIILE IMBĂTRÂNIRII : există 2 categorii :

A. Teorii genetice:

Teoria genelor sugerează că în organism există una sau mai multe gene ale îmbătrânirii care devin active sper sfârșitul vieții și care scad capacitatea de supravietuire a organismului. Există 2 feluri de gene, unele răspunzătoare de perioada tinereții, iar altele care determină declinul funcțional și degradarea structurală  a anumitor gene ale senectuției .

  1. Teoria erorilor sugerează că în timp pot aparea proteine modificate care duc la apariția celulelor disfuncționale, cu timpul în sinteza ADN-ului apar erori ce pot afecta funcția biologică.
  2.  Teoria programată teoria ceasului biologic prin care se presupune că ar exista stocarea unei anumite informații genetice privitoare la durata de viață a celulelor organismului sau a întregului organism .


B. Teorii nongenetice

Există 3 feluri de teorii nongenetice :

  1. Teoria imunologică sugerează că în organism există celule care au proprietatea de a deosebi selful de nonself. Prin apariția celulelor  modificate celulele proprii ale organismului luptă împotriva celulelor modificate.

La bătrâni crește frecvența bolilor autoimune :lupus eritematos, poliartrită reumatoidă, tiroidită. Cresc infecțiile prin scăderea rezistenței organismului.

  1.     Teoria tesutului conjunctiv

Testul conjunctiv conține colagen, elastină și pseudoelastină. Cu vârsta scade cantitatea de colagen, care are rol important în elasticitatea țesuturilor. Datorită dezhidratării țesuturilor îmbătrânite apare o calcificare a elastinei la persoanele vârstnice. Această  calcificare poate apare la nivelul valvelor cardiace, vaselor sanguine importante, a epicardului și a endocardului.

Manifestări ale deshidratării și calcificării :

  • pielea este mai puțin elastică și mai uscată ;
  • tendoanele se usucă și se pot rupe mai ușor ;
  • dinții slăbesc și cad ;
  • pèreții arterelor devin mai puțin elastici mergând până la rigiditatea cu risc de a se rupe ;
  • la nivelul tractului gastro-intestinal pierderea elasticității duce la scăderea mobilității → constipație.
  1.    Teoria radicalilor liberi susține că ar exista un radical liber cu o existență de moment și care poate reacționa cu alte substanțe ducând la distrugerea celulei în care se află.

GENERALITĂȚI
Vârstnicii reprezintă un segment important din populaţia totală în lumea întreagă. Au o fragilitate imunologică, metabolică, vasculară, osoasă mai accentuată decât tinerii și adulții, ceea ce explică frecvența mare de boli cronice peste care se suprapun și numeroase afecțiuni acute. Bătrâneții îi sunt specifice procesele evolutive ce se manifestă diferențiat la nivelul tuturor organelor și țesuturilor, determinând scăderea capacității funcționale a acestora, deci a întregului organism.Vârstei a treia îi sunt specifice anumite modificări de ordin anatomic, fizic, psihologic și social care privite în ansamblu nu ne oferă posibilitatea să conturăm profilul bătrânului. Odată cu înaintarea în vârstă apare o creștere de țesut adipos, modificări articulare datorate artrozelor, fragilitatea oaselor, ca urmare a osteoporozei, mușchii sunt afectați în procese degenerative care le modifică troficitatea și masa musculară.
Probleme  la bătrâni :

  • Scăderea acuității vizuale- care devine factor de risc important pentru accidente soldate cu luxaţii sau fracturi;
  • Auzul prin diminuarea sa, odată cu înaintarea în vârstă, poate crea dificultăți socio-profesionale;
  • Senzațiile dureroase și termice diminuate ; adeseori apar afecțiuni miocardice,ulcere perforate , fracturi fără dureri;
  • Scăderea performanțelor bătrânilor este legată de vârstă și complexitatea, modificărilor morfologice și funcțional-patologice, va favoriza apariția unor afecțiuni cronice sau acute, astfel:
  • Modificări ale aparatului digestiv
  • Aparatul respirator prezintă modificări de tip emfizem pulmonar, pot fi consecințele unei patologii pulmonare anterioare sau actuale.
  • Aparatul cardiovascular în condiții de îmbătrânire accelerată, generează o îngustare a arterelor cu pulsații episternale și cu o creștere a tensiunii arteriale sistolice. De asemenea EKG-ul poate evidenția unele semne de cardiopatie ischemică, ateroscleroză membrelor inferioare și accidente vasculare cerebrale.

La vârsta a treia se mai pot găsi:

  • Tendință la bradicardie, deplasarea în jos a șocului apexian și apariția de sulfuri sistolice.
  • La sistemul nervos cu înaintarea în vârsta a persoanei, pot apărea: abolirea reflexelor cutanate, abdominale, velopalatine, alterarea simtului vibrator la membrele inferioare și amiotrofii la mâini.
  • Aparatul osteo-articular sau locomotor al bătrânilor generează durerea provocată sau spontană, cracmente, rigiditatea sau anchiloza, datorită fenomenului de îmbătrânire a cartilagiilor

Procesul de îmbătrânire afectează dominant osul și articulațiile favorizând imobilizarea prelungită. Caracteristice sunt:  osteoporoză, fractură de col femural și artrozele, care apar aproape întotdeauna; de asemenea, apar modificări de posturi specifice vârstnicilor. Scheletul și articulațiile, în ciuda aparenței lor solidități sunt relativ fragile în fața procesului de îmbătrânire. La nivelul oaselor, se produce osteoporoza, iar la nivelul articulațiilor apar artrozele (osteoartrozele).

PARTICULARITĂȚILE BOLILOR  la vârsa a III-a

  1. Polipatologia – la persoanele în vârstă apare frecvent o asociere de mai multe boli (4-5 boli). Bolile pot fi datorate fie unei afecțiuni primare, fie  datorită unor afecțiuni secundare.
  2. Evolutivitatea – la vârstinici bolile au o evoluție cronică întrerupte de o perioadă de acutizare.
  3. Complicații frecventela vârstinici bolile au o evoluție cronică întrerupte de o perioadă de acutizare. La vârstinici bolile au o evoluție lungă.
  1. Convalescență prelungităapare datorită pierderii rezervei fiziologice.
  1. Deteriorarea rapidă a stării generale – la vârstinici evoluția bolii este rapidă cu multiple manifestări generale.
  2. Simptomatologia atipică – deseori pragul durerii este crescut. La bătrâni durerea este slab reprezentată. Multe afecțiuni se pot prezenta și exprima prin unele simptome cum ar fi :
  • instabilitatea –cădere din picioare ;
  • confuzie ;
  • iritabilitate .

Bolile grave, ca infractul miocardic, se pot prezenta fără durere. Bolile infecțioase se pot prezenta fără febră.

  1. Tulburări de metabolizare și excreție

La vârstnici metabolizarea medicamentelor este modificată. Polipatologia determină imposibilitatea folosirii întregii game terapeutice care se poate folosi la adult. Metabolismul tuturor elementelor este modificat. Scăderea cantității de apă din organism poate determina:

  • uscarea pielii;
  • constipație cu acumulări toxice în organism;
  • scăderea diurezei ;
  • stagnarea secreției în arborele respirator.
  1. Factorii sociali sunt importanți pentru reintegrarea în societate ( vecini, rude, prieteni).
  1. Anamneza dificilă datorită:
  • modificărilor psihice importante;
  • tulburărilor senzoriale – văz, auz, sensibilitate;
  1. Diagnostic dificil de stabilit.

Diagnosticul este dificil de stabilit datorită modificării aspectului simptomatologic.

            Afecțiuni frecvente la vârsta a III-a :

  • ateroscleroză sistemică ;
  • cardiopatie ischemică cronică ;
  • hipertensiune arterială ;
  • tulburări de ritm și de conducere ;
  • boli hematologice (anemia Biermer- lipsa vitaminei B12, leucemia limfatică cronică) ;
  • boli digestive (hernia hiatala);
  • boli endocrine ( diabetul zaharat);
  • boli ale sistemului nervos (ateroscleroză cerebrală, boala Parkinson, demență);
  • boli psihice (confuzia, depresia)
  • Afecțiuni oculare (glaucom și cataractă)
  • Afecțiuni ale aparatului locomotor (poliartroză, osteoporoză).

Vă oferim urmatoarele servicii la INTERCARDIODIAB

  • evaluari cognitive (MMSE)
  • consult de specialitate
  • consiliere dieta/ alimentație
  • diagnosticul și tratamentul bolilor medicale acute și eventual îndrumarea către alte specialități
  • diagnosticul și tratamentul următoarelor categorii de bolnavi: bolnavi cu afecțiuni multiple sau maladii complicate multiplu; bolnavi cu boli sistemice (vasculite sistemice, boli autoimune, sindroame paraneoplazice, bolnavi cu febră de etiologie necunoscută); bolnavi cu afecțiuni severe și probleme medicale complexe; o parte din bolnavii diagnosticați sau tratați inițial de specialiști
  • controale periodice pentru evaluarea stării de sănătate
  • pacienți cu boli cronice cu urmărirea terapiei

GERIATRIE la INTERCARDIODIAB

Va oferim urmatoarele servicii:

Consultatii de specialitate
Evaluari cognitive
Consiliere dieta/ alimentatie
Monitorizare

Consultatiile sunt oferite de:

Dr. Oana GIRIGAN
Medic specialist geriatrie